Chirurgie Plastica Estetică Iaşi | Mamelon ombilicat
349038
page-template,page-template-full_width,page-template-full_width-php,page,page-id-349038,eltd-cpt-1.0,ajax_fade,page_not_loaded,,moose child-child-ver-1.0.0,moose-ver-1.7, vertical_menu_with_scroll,blog_installed,wpb-js-composer js-comp-ver-5.5.5,vc_responsive
 

Mamelon ombilicat

Chirurgie Plastică & Estetică - Prof. dr. Teodor Stamate

Mamelon ombilicat (înfundat)

Tratamentul mamelonului ombilicat – tehnica personală

Ombilicarea mamelonului este o consecinţă a insuficienţei dezvoltării ţesutului conjunctiv pericanalicular la care se poate adauga şi o lungime insuficientă a ductelor galactofore. Această anomalie se poate manifesta fie odată cu dezvoltarea la pubertate a sânului, fie în momentul hipertrofiei de sarcină a glandei mamare.

Dată fiind importanţa funcţională a mamelonului în alăptare, cât şi implicaţiile psihologice pe care estetica sânului o are în comportamentul sexual feminin, corecţia chirurgicală a ombilicării mamelonului devine o  necesitate.

Tehnicile chirurgicale ce pot fi utilizate trebuie să asigure patru deziderate: să corecteze ombilicarea, să asigure un rezultat stabil în timp, să nu interfereze cu funcţia de lactaţie şi să nu desensibilizeze mamelonul.

Timpii operatorii de rezecţie a ţesutului fibros retractat şi plastiile locale de remodelare tisulară care să asigure proiecţia mamelonului sunt bine definite (1, 2, 4, 12), dar menţinerea în perioada postoperatorie imediată a mamelonului este dificilă datorită absenţei unui ţesut de suport adecvat.

În cele ce urmează prezint o tehnică personală de menţinere a proiecţiei anterioare a mamelonului după cura ombilicării ce utilizează un suport plastic confecţionat ad-hoc dintr-o minge de ping-pong.

Tehnica chirugicală

Pentru uşurarea manipulării mamelonului, intervenţia începe prin montarea a două fire tractoare transfixiante prin intermediul cărora se exercită o tracţiune continuă. Se plasează câte o incizie verticală , în axul lung al mamelonului, una la polul Nord şi alta – diametral opusă – la polul Sud. La fiecare incizie se desenează laturile a două triunghiuri ca la o plastie cu lambouri triunghiulare menită să asigure o redistribuire a surplusului tegumentar astfel încât după decolarea şi încrucişarea lambourilor să se obţină proiecţia anterioară maximă a mamelonului. Disecţia profundă caută să întrerupă doar ţesutul fibros periductal, fără întreruperea canalelor galactofore. Lambourile tegumentare sunt suturate dupa încrucişare, menţinând mamelonul exvaginat prin tracţiunea exercitată pe firele tractoare.

Pentru a asigura menţinerea protruziei mamelonare şi împiedicarea retracţiei cicatriceale imediate, am utilizat o minge de ping-pong pe care am separat-o în două jumătăţi simetrice. Fiecare jumătate de minge de ping-pong a fost prelucrată preoperator . Se perforează patru orificii prin polul superior al fiecarei emisfere prin care urmează să fie trecute şi legate la sfârşitul operaţiei firele tractoare trecute prin baza mamelonului exvaginat. Un cateter venos secţionat longitudinal “îmbracă” marginea de sprijin a fiecărei emisfere pe toată lungimea cercului (Fig. C) protejând astfel tegumentul (Fig.D). Firele tractoare care traversează “în cruce” baza mamelonului sunt trecute la sfârşitul operaţiei – dupa pansarea cu tulle gras – prin cele patru găuri aflate la varful domului şi înnodate pe faţa convexă a fiecărei  jumătăţi de minge de ping-pong la o tensiune care menţine în protruzie maximă mamelonul. (Fig.E).

Pansamentul perimamelonar este lăsat timp de 14 zile, interval la care este îndepărtat şi “domul” de susţinere.

Prin această tehnică am operat două paciente cu vârste de 19 şi 24 ani care prezentau ombilicări mamelonare bilaterale. În nici un caz nu s-au înregistrat complicaţii, iar sensibilitatea areolo-mamelonară a fost nealterată. Ambele paciente s-au declarat satisfăcute de rezultatul estetic.

Discuţii

Deşi aparent simplu, tratamentul ombilicării mamelonare poate ridica probleme tehnice datorită gradului diferit de retracţie a ţesuturilor fibroase şi dezideratului de afectare funcţională minimă a canalelor galactofore.

Tehnica Pitanguy (cit. de 2) de abord transmamelonar este aplicabilă în principal retracţiilor reduse, de gradul I-II (3). Tehnica Teimourian aplicabilă în ombilicările de grad III utilizează deasemeni un abord transmamelonar şi croieşte unul sau două lambouri subcutane care să asigure proiecţia anterioară a mamelonului (6, 12). Această tehnică are însă inconvenientul disecţiei excesive ce poate denerva mamelonul şi întrerupe parţial canalele galactofore considerate prea retractate.

Utilizarea lambourilor cutanate pentru asigurarea înălţimii optime a mamelonului a fost introdusă de Skoog în 1952 care desenează patru lambouri dreptunghiulare dispuse radiar suturate între ele “în elice” după excizia lambourilor triunghiulare dintre ele. Protruzionarea mamelonului este asigurată printr-o sutura tip round block. Această varianta tehnică este însă utilă în special în reconstrucţiile mamelonare complete. Strombeck a propus o plastie similară celei din cura stenozei plorice, de practicare a unei incizii bazale semicircumferenţiale ce se sutură apoi în plan vertical. Pentru exvaginarea mamelonului personal am utilizat rezervele tegumentare areolo-mamelonare prin croirea a două plastii cu lambouri triunghiulare dispuse polar, nord-sud – care, după decolare (întreruperea benzilor fibroase) şi încrucişare asigură la final o bună protruzie mamelonară.

Tehnicile de menţinere a proiecţiei mamelonare în perioada postoperatorie au făcut recurs inclusiv la grefele de cartilaj (8), metodă ce poate fi propusă doar în cazul eşecurilor altor tratamente chirurgicale anterioare. Odată eliberat mamelonul de aderenţele care îl învaginau, după plastia tegumentară este necesară menţinerea în noua poziţie fiziologică, protruzionată.

Tipul de susţinere în poziţie fiziologică a mamelonului exvaginat a stârnit imaginaţia multor autori. Astfel, Pacifici şi Dominici (cit. de 6) folosesc un cilindru de plastic montat pe un inel cu o baretă metalică. Odată efectuată eliberarea tracturilor fibroase (cauza reala a învaginării) se trece un fir din material neresorbabil la varful mamelonului, lăsând capetele firului suficient de lungi pentru a le putea înnoda pe bareta metalică de la vârful cilindrului.

O metodă interesantă de prevenţie a ombilicării mamelonare în timpul sarcinii utilizeaza unul sau două ace introduse transfixiant prin baza mamelonului pentru a-i impiedica retracţia (11), bazându-se pe principiul expandării tisulare a canalelor galactofore paralel cu hipertrofia mamară de sarcină.

Metoda de tratament pe care o propun are la bază acelaşi principiu al “expandării” canalelor galactofore prin tracţiune continuă imaginat de Scholten. Aceasta se obţine trecând fire tractoare prin baza mamelonului care să îl susţina exvaginat pentru o perioadă de două săptămâni, până la stabilizarea cicatriceală. Utilizarea unei mingi de ping-pong decupată în doua emisfere oferă un material de bună calitate şi ieftin, uşor de pregătit. Această expansiune tisulară permite limitarea la minimum a disecţiei subcutanate, evitând sectionarea canalelor şi distrugerea inervaţiei mamelonare.

În concluzie, tehnica propusă înlocuieşte plastia „în cruce” Skoog cu o plastie polară cu două lambouri triunghiulare încrucişate, protruzia mamelonară fiind menţinută prin tracţiune continuă pe jumătăţi de mingi de ping-pong, firele fiind trecute la baza mamelonară, respectând principiul lui Scholten şi nu la vârf, ca în alte tehnici.

Tehnica pe care o propun pentru rezolvarea mamelonului învaginat este utilizabilă cu succes în toate ombilicările mamelonare indiferent de grad, cu repercursiuni minime în plan funcţional şi cu un rezultat estetic foarte apreciat şi durabil.

Indicaţii preoperatorii

înaintea operaţiei, nu mâncaţi şi nu beţi nimic după miezul nopţii
administrarea aspirinei şi a medicamentelor ce o conţin este interzisă cel puţin 2 săptămâni înainte de operaţie
trebuie să renunţaţi la fumat 2 săptămâni înainte şi 2 săptămâni după operaţie
pentru femei, operaţia trebuie făcută în afara perioadei menstruale
informaţi chirurgul şi anestezistul dacă aveţi antecedente medicale legate de tensiune, probleme vasculare, infarct, diabet, probleme pulmonare, probleme cu sângerarea, epilepsie, probleme neurologice sau alergii la medicamente
anunţaţi medicul dacă purtaţi proteze dentare sau lentile de contact
pentru regiunea facială, expunerea în exces la stimulii solari, la căldură sau frig intens, trebuie limitată în perioada premergătoare operaţiei
regimurile alimentare stricte şi curele de slăbire trebuie suspendate temporar înainte de operaţie, fiindcă pot întârzia vindecarea
daca răciţi sau faceţi o infecţie de orice fel, operaţia trebuie amânată